Optzecica şi Nebunul ajunseseră fără prea multe peripeţii în incinta balului. Îşi întreţinuseră buna dispoziţie alături de grupul vesel din tren. Unii dintre ei băuseră deja mai mult decât ar fi facut-o la ora aia, dar nu conta, în seara asta totul era permis. Multe personaje pestriţe, multe figuri mascate, grupuri degustând din vinul casei, de fapt din producţia pe anul trecut a Republicii, din pateurile calde aflate pe platouri, sporovăind, recunoscându-se (sau poate nu) unii cu alţii, plimbându-se prin părculeţe şi admirând lampioanele.

“Nu mi-am imaginat că Ministerul Apărării are un domeniu atât de larg…” zise Optzecica.

“Păi nici nu are, părculeţele sunt domeniu public. Ministerul are mai multe ieşiri de siguranţă.”

“Aha…”

Se aşezară la o masă, ficare cu gandurile în altă parte.

“Auzi, ce-ar fi să ne despărţim un pic? întrebă Nebunul. “Sună cam aiurea să ne distrăm separat, dar cine ştie ce surprize ne rezervă seara? De altfel ne putem oricând revedea în caz că te plictiseşti. Te sun.”

“Ok, cum zici, nu e chiar rea ideea. Îmi pun antenele pe ON.” zise ea râzând. “Eu mai rămân la masă”.

Nebunul se ridică şi se îndreptă spre cineva care îi părea cunoscut. Optzecica sorbi din vin şi alunecă spre una dintre cele mai plăcute amintiri ale ei. Se hotărî să-şi pună intuiţia la încercare, avea o oarecare senzaţie pe care o recunoştea, moment în care un “Salut” o făcu să tresară.

“Putem să stăm şi noi la masa voastră?”

Era o figură cunoscută costumată în Robin Hood însoţită de un personaj la fel de familiar pe care nu ştia momentan de unde să-l ia.

“Daaa, desigur. Ne cunoaştem, nu? Cred că m-ai salutat într-o zi la gară. Îţi mai aminteşti? Locuieşti în acelaşi sat?”

Robin Hood nu părea a fi chiar interesat să-şi dezvăluie identitatea, dar amabilitatea Buburuzei îi conferi o oarecare încredere.

“Sunt Optzecica” adăugă Buburuza. Mă numesc de fapt altfel, dar aşa mă porecleşte Nebunul, soţul meu. Îl vedeţi? E cel de colo cu parpalac…” zise ea scoţându-şi limba într-o parte.