“Pai… cred ca sunt locuri pentru toata lumea”, spusese Jollie. Larsen tocmai se pregatea sa intervina. Musuak ii era simpatic, era vecinul ei, dar stia foarte bine ca nu erau locuri pentru toata lumea. Cum adica, vine asa, cine vrea? Au fost doar 7 castigatori la tombola, iar Musuak nu era printre ei.

Asta e. Cum sa apara asa si sa intrebe daca mai sunt locuri, ce-i in mintea lui? Adica, in fine, s-ar fi bucurat sa poata veni si el, dar nu avea bilet, era clar ca nu avea, daca ar fi avut i-ar fi spus cand s-au vazut, dupa bal. Ce mai e si asta?

Larsen incerca sa isi pastreze cumpatul si sa spuna ceva echilibrat. Si tocmai atunci Musuak interveni: “Aaaa, am glumit cu locurile! Eu nu vin in excursie. Adica, in fine, vin si eu, dar nu in calitate de turist. Cei de la Ministerul Apararii aveau nevoie de un sofer. Ma plictiseam, asa ca m-am dus la ei si am incheiat un contract. Eu sunt soferul vostru pe perioada excursiei. Asta e tot. Nu toate locurile de la tombola au fost extrase. Asta e. Acum hai sa plecam, pana nu se face tarziu!”

Incordarea pe care o simtea Larsen se dizolva ca prin minune. Nu mai spuse nimic. Zambi prosteste catre Jollie si Musuak si se duse pe locul ei. Microbuzul demara in tromba. “Spre baile termale!” isi spuse Larsen. “Wow, chiar am pornit!”