Cei doi nu-şi mai spuseră o vreme nimic. Era suficient că sunt unul lângă celălalt. Foxie le ţinea companie. Pare că îi plăceau tare mult mângâierile lui Blanco. Line, un pic apăsate. Se uitau pe geam la peisajul prin care microbuzul îşi străbătea drumul până la destinaţie. Părea un pic neobişnuit, dar pitoresc. Opriseră într-un orăşel pentru un mic popas. Fiecare îşi cam vedea de ale lui. Până când tresăriră cu toţii la vestea că Larsen nu mai era în microbuz. Era frustrant să ştii că un mijloc de transport în care până atunci te aflai pleacă fără tine.

“Ce facem?” întrebă unul dintre excursionişti.

“Simplu, să ne întoarcem!” răspunse cineva din spate.

“Dar am bătut ceva cale de la ultimul popas” se trezi Optzecica gândind cu voce tare. Părea cam egoistă şi răutăcioasă replica, îşi dădu ea seama imediat şi tăcu luând-o în braţe pe Foxie.

Şoferul puse frână, opri motorul şi rămase un pic pe gânduri.