Dupa cateva ore, devenise deja clar. Velia nu se intotrsese si nici nu daduse vreun semn de viata. Jollie a incercat de mai multe ori sa o sune. Nimic. N-avea semnal.

A dat cu mobilul de pamant, furioasa.

-Jo… Te rog eu mult, calmeaza-te, i-a spus Lewis, linistitor, lasandu-si o mana linistitoare pe umarul ei. Poate vrea sa se plimbe sau poate s-a ratacit… ai vazut ca nici Larsen n-a patit nimic. Poate acum e si ea in drum spre hotel cu un motociclist simpatic…

-Sa speram, a murmurat ea sumbru. Am o presimtire, si de asta sunt ingrijorata…

Lewis a ras usor, calm. Se vedea ca nu o ia in serios. “Cat de rational , cat dde logic si de calm poate sa fie…” a gandit Jollie. Asa era dintotdeauna. Si Mara-la fel, parea sa respire rigoarea legilor.

-Tu ce crezi, Foxie, crezi ca s-a intamplat ceva cu Velia? a soptit Jollie , mai mult pentru ea decat pentru pisica pe care o tinea in brate. Foxie a ridicat din sprancene a mirare putin ingrijorata: “N-are ce sa se intample, din cate stim noi…dar daca totusi?”

Trecuse deja de ora mesei. Jollie nu reusise sa manance aproape nimic- doar cateva lingurite de crema de zahar ars, inghitite fara sa le simta gustul si fara sa o intereseze ce si cat mananca. Presimtirea aceea vaga ii persista in minte, se transforma in ritmul pe care il batea, nervoasa, in tablia mesei, in tiuitul pe care incepea sa il auda in urechi… Auzea si parca nu auzea vocea lui Lewis incercand sa o convinga sa manance ceva, “macar o farfurie de supa, Jollie, o sa ti se faca rau daca nu mananci” . N-avea chef nici de supa nici de nimic altceva.

La urma urmei, poate chiar se comporta irational. Adica- ce Dumnezeu, doar nu era sa o omoare cineva, in tara nu se intamplasera decat trei crime in ultimii douazeci de ani- si ultima fusese cand Jollie era la gradinita. Asa ca… Dar, se trezea ea gandind, dar cicatricile de pe mainile Veliei? Nici asta nu se intampla prea des in Republica, nu-i asa?

Urmatoarea jumatate de ora si-a petrecut-o incercand sa se convinga ca Velia n-a patit nimic, ca o sa se intoarca in urmatoarele cinci minute… N-a reusit. Simtea totusi ca a facut un pas inainte. Acea teama difuza, nejustificata la inceput, capatase acum in mintea ei un nume.

Xander Wolf.

Cine altcineva?

Simtea nevoia sa vorbeasca cu cineva, sa-si impartaseasca temerile. Nu cu lewis, el e mult prea calm, prea rational, prea sigur de tot. Asa ca s-a asezat, ingandurata, langa Optzecica.

-Tu ce crezi ca s-a intamplat cu Velia?