Erau deja cu totii in padure de vreo trei ore. Ragusisera si obosisera decat o strigasera pe Velia. Acum se stransesera din nou cu totii impreuna -pentru ca, atunci cand plecasera, Jollie avusese ideea sa se imparta pe grupulete- si isi desfaceau pachetele cu sandwich-uri pe patura pe care se asezasera.

-Stam o ora, ne odihnim, si pe urma reluam cautarile, da? a propus cineva din grup, cu voce blanda.

Jollie a oftat, extenuata. Era prea obosita, prea ingrijorata sa-si mai dea seama macarcine vorbea. Simtea ca toata alergatura asta era in zadar. Banuiala din seara trecuta ii staruia in minte si ar fi vrut sa le-o impartaseasca si celorlalti dar-Dumnezeule mare- cum sa faca asta fara s-o puna pe Velia intr-o situatie delicata? Cumk ar suna: “Stiti, colega noastra Velia Arpad obisnuia sa se dedea la acte care pe oricare cetatean al Republicii l-ar soca profund, in atat de hulitul cartier Lumiere…” In nici intr-un caz nu putea sa faca asta!

L-a tras pe Lewis deoparte; el macar stia despre ce este vorba

-Uite care e problema, i-a soptit ea, cred ca noi cautam degeaba pe aici. Am o banuiala ca cineva anume ar putea stii foarte multe despre disparitia Veliei.

Lewis a ridicat o spranceana, mirat.

-Cine?

Jollie si-a lasat ochii in jos, descumpanita.

-Xander Wolf. Stii povestea, a continuat ea, mai insufletita. Cum a cautat-o dupa atatea luni, cum au petrecut o seara minunata impreuna, ca pe urma el s-o invite la bal si sa nu apara… Ce naiba vrea nenorocitul ala de la viata ei? Si acum, in sfarsit, si-a gasit si ea un baiat bun, iar celalalt isi musca, cel mai probabil, pumnii de furie…Omul asta nu stie sa piarda, nu accepta sa fie umilit…eu il cred in stare de orice.

-Inteleg, i-a raspuns Lewis, dus pe ganduri. Ce crezi ca ar rebui sa facem?

-Sa sunam la politie! a exclamat Jollie. Ce raspuns tipic pentru un cetatean al Republicii! s-a gandit in acelasi timp. Cu simtcivic si cu incredere in legi…

-Jollie…nu stiu ce sanse avem. Omul asta e mai presus de orice banuiala; ti-am povesti ca la proces judecatorul aproape ca nu a vrut sa o asculte pe Mara?

Jollie si-a strans usor pumnii mici, de revolta.

-Stii ca inca imi mai e frica? Pentru palma pe care i-am dat-o atunci, vreau sa zic. Dar nu regret. Nu regret deloc. De fapt, i-as mai trage cateva palme daca as avea ocazia.

Lewis n=a mai raspuns nimic,. Era ingandurat. Asa era el mereu atunci cand cauta o solutie la o problema. De fapt, asa erau si foarte rarele lui certuri cu Mara: ea se infuria, privea inspre tava exasperata iar el se inchidea in sine, calm si incruntat, timp de cateva ore. Dupa care vorbeau linistit, rational, pana cand ajungeau la impacare, la acel val neasteptat de tandrete care face ca totul sa fie bine din nou.

-Lewis… a spus ea dintr-o data, tu ce ai face daca Mara s-ar hotari intr-o zi sa te paraseasca pentru altcineva?

Lewis a privit-o ca si cum i-ar fi cerut sa vizualizeze un cerc patrat; nu surprins, mai degraba confuz.

-Habar n-am, nu-mi pot imagina. de ce?

-E un experiment mental. Incearca.

-In mod sigur, as suferi enorm; poate ca viata mi s-ar parea neinteresanta si gri, as deveni ursuz…

Jollie aproba din cap, dar, dupa o secunda, il intrerupse cu blandete

-Sti, de fapt ma refeream la altceva. Sa presupunem ca ai putea sa stii cu certitudine ca ea e nefericita langa tine si acolo, cu celalalt, ar fi fericita. Sa mai presupunem si ca ea nu are nicio [putere sa se desprinda de tine-totul depinde de ce alegi tu. Ai lasa-o sa plece sau ai tine-o langa tine?

Lewis a privit-o de data asta surprins; aproape manios.

-Jollie, cum poti sa ma intrebi asa ceva?  E cel mai firesc lucru din lume sa o las sa plece! As fi o bestie daca as gandi altfel, nu? Cum crezi ca as putea fi eu fericit stiind-o pe ea nefericita? Cum? Bineinteles, as fi trist. Foarte trist. Dar as avea , in chip de consolare, constiinta ca ea e fericita acolo unde e.

Bineinteles…Lewis, atat de intransigent…nici nu se putea astepta la alt raspuns din partea lui.

-Sa te intreb altceva. Sa zicem ca tu te-ai desparti de Mara. De data asta, e alegerea ta si numai a ta. Pe urma, ea si-ar gasi pe altcineva si ar fi fericita cu el. Nu te-ar vrea inapoi. Ce ai face?

-M-as resemna, ce altceva as putea s-o fac? Habar n-am unde vrei sa ajungi cu iontrebarile astea… Stii doar cat de mult ne iubim noi doi…

-Incerc sa inteleg niste situatii de viata. N-are nimic de a face cu tine si cu Mara.

Lewis a zambit, idulgent. Incepuse sa inteleaga.

-Are legatura cu Velia, nu?

Jollie a aprobat din cap.

-”Arunci ceva si-i tot al tau fiindca esti tare si-asa vrei…” murmura ea. Asta era din Tristan si Isolda.

-Parca tin minte…

-Si asta se intampla acum cu Xander. Vreau sa le spun si celorlalti, dar habar n-am cum. Nu vreau s-o judece, intelegi…

-E greu…

-Mi-a venit o idee, spuse dintr-o data Jollie si se ridica in picioare.

La cativa metri distanta de restul grupului, Mischa statea ingandurat si incordat. Nu se atinsese de mancare; nici acum, nici azi-dimineata si nici aseara. I-a pus o mana pe umar si i-a zis cu glas bland.

-Mischa…poti sa vii putin sa vorbim?

Mischa s-a ridicat, la fel de ingandurat, mecanic parca. Privea in gol. Au facut cativa pasi impreuna.

-Tu o iubesti pe Veila, nu-i asa?

-Da…raspunse el privind, in continuare in gol.

-Am niste banuieli in legatura cu disparitia ei.

Mischa a parut ca se trezeste brusc dintrun somn adanc. I-a luat mainile in ale lui, infrigurat

-Spune… spune tot ce stii…

-In primul rand, vreau sa-ti spun ca Velia te iubeste.

Aici blufa, poate, sau facea o presupunere fortata, doar pentru ca voia asa de mult sa-i vada mpreuna. Dar fie ce-o fi….

-Asa ca vreau sa-mi promiti, continua ea, ca orice va fi, nu o s-o judeci. E vorba despre un om care vrea sa-i faca rau. Foarte mult rau. iti spune ceva numele lui Xander Wolf?:

-Stiu totul, raspunse Mischa simplu. Eu i-am bandajat ranile dupa ultima noapte cu Xander.

Jollie si-a muscat buza, incercand sa nu o podideasca lacrimile de revolta. Mischa ii tinea mana strans intr-a lui; intre ei se crease o complicitate; stiau amandoi un secret.

-Crezi ca e cu Xander? a intrebat el, trist.

-Da. Asa cred.

-Nu…nu se poate… spui ca ma iubeste? Atunci, de ce…? Inseamna ca de fapt nu…

-Mischa… Jollie i-a strans mana si mai tare, ghicindu-i dintr-o privire gandurile si dezamagirile. Cred ca ea se afla acolo, oriunde ar fi, cu Xander, impotriva vointei ei. Si mi-e frica de ce ar putea sa-i faca…Ar trebui sa aflam unde si sa facem ceva…orice… nu stiu; nici nu stiu daca si cum am putea sa le spunem celorlalti despre banuiala asta; n-as vrea ca ei sa o judece…

Mischa a clatinat usor din cap. Intelegea perfect.

-Tu ce zici sa facem? l-a intrebat Jollie, privindu-l in ochi.