Se trezi într-un întuneric umed şi neliniştitor. Habar nu avea unde se află, dar începea să bănuiască pentru ce. Mâinile îi erau legate cu funii groase de două inele mari din metal prinse în perete. Dacă îşi întindea degetele puţin, putea simţi legăturile precise şi fermitatea rece a fierului. Capul o durea cumplit, ceea ce o făcea să se concentreze mai greu… “oare ce se va întâmpla cu mine?“… neliniştile pluteau în gândurile ei tăcute. Ar fi încercat să ţipe, dar deznădejdea că nimeni n-o va auzi o făcu să rămână tăcută.

Velia tresări ascultând zgomotul de paşi care se apropiau prin întuneric. Era probabil într-un subsol, umezeala o făcea să respire greu, îşi simţea vocea sfârşită şi gândurile vraişte. Uşa scârţâi şi, în liniştea care se aşternuse pentru câteva secunde scurte, răsună vocea lui. Vocea care o făcea să tremure de excitaţie şi de teamă în egală măsură… vocea care îi poruncea să se supună…

“Ţi-ai cam făcut de cap în ultima vreme, domnişoară – şi e cazul să plăteşti“, spuse Xander.