“Mov ca mine.” Blanco era în general cam tăcut. Nici acum nu făcea excepţie. Nu se-auzea din el decât zgomotul de paşi pe zăpadă al aripilor în formă de mantie (sau al mantiei în formă de aripi, la alegere) cu care o cocoloşea pe Buburuza lui. Prefera să nu piardă timpul cu palavre, excursia era ca şi dusă pe apa sâmbetei, nu mai scotea nici-un cuvânt. Dar telepatia funcţiona perfect. Şi bineînţeles limbajul trupului cuibărit la pieptul Buburuzei învelite în propriile lui aripi. Ar fi rămas permanent lipit aşa de ea. Când aceasta se desprinse de lângă el şi păşi către fereastră nu-i păru prea bine. Dar se resemnă imediat. Ploaia de-afară era mov. Avantaj el.