Era tarziu… trecut de 10, probabil… Mischa privea in gol, desprins de lume. Asta facuse de azi-dimineata. Nu dormise nici noaptea asta, nici noaptea trecuta. Jollie, langa el, il tinea strans de mana. Isi daduse seama- nu avea, cel putin pe moment, ce sa faca pentru Velia; putea in schimb macar sa incerce sa-l asculte pe el, cel cu privirea ratacita si inlacrimata.

-Ma simt vinovat…spuse el in cele din urma.

-De ce?

Sprancenele lui Jollie se arcuira a mirare.

-Stiu cum gandesc oamenii ca Xander… El probabil ca se razbuna acum pe Velia, din cauza mea.

-Mischa… ii spuse ea cu blandete, nu ai de ce sa te simti vinovat. E cea mai mare prostie! Uite, eu cred ca tu esti cel mai bun lucru care i s-a intamplat Veliei pana acum. Ea are nevoie de iubirea ta.  Cred ca e ca si cum ti-ai reveni dintr-un cosmar si ai invata sa respiri din nou, nu?

El zambi si nu raspunse nimic.

-Apropo… ma tot gandesc la o chestie, poate ca tu m-ai putea ajuta sa raspund la o intrebare care ma framanta; desi probabil, ca sa am toate piesele puzzle-ului astuia, ar trebui sa-l intreb si pe Xander, adauga ea, cu un ras nervos.

-Ce intrebare?

-De ce unii dintre noi iubim neconditionat, fara sa cerem nimic, iar altii pretindem iubire fara sa dam nimic in schimb?

Mischa ramase tacut.

-Tu ai iubit vreodata? o ontreba el, in cele din urma

-Poate ca intr-o zi o sa-ti povestesc….