Ceilalti, insa, nu mai apareau. “Or fi murit cu totii?” – se intreba Larsen. Incerca sa stea linistita si sa mai astepte o vreme. Nu se intampla nimic. Sala de mese era pustie.

Larsen inchise ochii si astepta inca un pic asa, cu ei inchisi. Cand ii deschise, isi dadu seama ca sta culcata intr-un pat si priveste in tavan. Se uita buimacita in jur. Recunostea, incetul cu incetul, obiectele. Asta era casa ei cu adevarat. Restul fusese un vis.

“Republica si cu toti cetatenii ei nu exista”, realiza Larsen. Apoi sari cu vioiciune din pat si se duse la baie sa se spele pe ochi. In cateva minute trebuia sa mearga la scoala.